Îmi plac plozii. Mai ales pe la 3-4 ani, când sunt niște omuleți mici mici care merg și pun întrebări. Multe. Te seacă de energie. Da’s drăguți ei așa. N-au nicio vină că au mai multă energie decât tine și că te seacă de puteri și răbdare. Îmi plac plozii doar 2-3 ore. Nu mai mult.
Nu îmi plac plozii. Nu văd de ce tre’ să mă prefac că-mi plac, doar pen’că sora lu’ cumnatu’ lu’ mama lu’ fratele verișoarei s-a gândit să mă inopineze cu o vizită (nedorită, exact) împreună cu rezultatu’ lu’ iubirea ei. De ce-ar trebui să mă pendulez prin fața lor neștiind ce să mai fac să fie progenitura mulțumită, să nu mai zbiere?
Și nu-mi plac nici oamenii care nu-și anunță vizitele. De fapt, îmi blochez total sentimentul ăsta, pen’că nici nu le răspund. Soneria mea e pă baterie, o scot. Să stea pe la uși să-nghețe dacă nu’s în stare să dea un telefon înainte. Poate am diaree și stau pe veceu toată ziua. Și nu, nu telefon din ăla vezi că trec pe la tine, esti acasă da? Nu bă, nu mă anunți tu când treci pe la mine, te anunț eu dacă nu mă cac și poți să treci. Și lasă plodu’ acasă că dacă vreau vin io să-l văd, mânca-l-ar mama dă răsfățat.
Per total, ca să mă-nțelegeți, deși nu-i necesar că io n-am pretenții d’astea, nu-mi plac progeniturile răsfățate. O fi greu să-l educi, n-o fi greu, nu mă interesează. Dacă plodu’ tău vine la mine în casă și dă cu miere pe pereții mei dați cu vinarom acu’ un an, nu mai pupă miere de la mine. Deci nu te ofensa dacă-l țin închis într-o cameră cât stăm noi la o țigară în bucătărie. Și nici dacă data viitoare nu răspunde nimeni la sonerie. Și NU, jucăria aia de pluș nu pot s-o dau. N-am chef na, e a mea. Ce puii mei ai atâtea pretenții, n-are jucării acasă? Na, copiii obosesc repede, când le e somn nu te mai înțelegi cu el, da’s unii care nu’s de înțeles nici când sunt fresh.
Problema e că nu te-nțelegi cu părinții. Ăia-s duși cu pluta pe conductă. Fac și ei sex odată, se procopsesc cu un omuleț și dă-i pe cai. Ai impresia că toată lumea tre’ să-l pupe-n fund pe omulețul tău și că tre’ să-l lase toți să-și testeze creativitatea pă pereții lor. Plus ca am timpane fragile și mă irit repede de la urlete. Să fim calmi, deci.
Culmea e că nu mi-a venit niciun plod în vizită că n-are cine, dar m-am gândit io așa…da, exact așa m-am gândit. Și mă enervai domne. Crescu tensiunea și se umflă vena la gât.
mentiune: probabilitatea ca peste câțiva ani să-mi schimb părerea este mare, pen’că’s femeie și totuși am un instinct matern. de care nu sunt conștientă încă. să nu-mi sară mămicile-n cap, zic.
mentiune nr 2: io’s aia care, dacă mă nimeresc în lift cu o mămică+copil, apăs prima pe buton de’a dracu’ ;>
